Adresa: mun. Chișinău, str. Columna 130
Memorandum de Înțelegere între AFP și IPA – Secția Republica Moldova
În urma activităților comune desfășurate pe parcurs, la data de 07 martie 2025, între Asociația Femeilor din Poliție și A.O. International Police Association-Secția Republica Moldova a fost semnat un Memorandum de înțelegere.
Memorandumul va consolida și mai tare cooperarea dintre cele două organizații, unite de aceleași valori comune în vederea promovării egalității de gen, echității și incluziunii și sprijinirea dezvoltării profesionale și personale în rândul polițiștilor și polițistelor, participarea la proiecte și inițiative la nivel național și internațional, schimb de bune practici și crearea unei rețele de suport și solidaritate.
Totodată, vicepreședintele IPA - Secția Republica Moldova dl Sergiu Tumuruc a venit cu o prezentare în care a evidențiat activitățile IPA – Secția Republica Moldova și perspectivele cooperării reciproce cu AFP în viitor.
În cadrul evenimentului de semnare a Memorandumului, membrelor Consiliului de administrare al AFP le-au fost înmânate legitimații de membre ale IPA – Secția Republica Moldova, prilej cu care le aducem felicitări și urări de bine.